Este de la sine înțeles faptul că, atunci când două părți implicate într-un accident rutier au încălcat reglementările prevăzute de lege, acestea vor răspunde penal și civil, fiecare pentru partea sa de vinovăție. În acest sens, există ideea de culpă comună, care împarte practic pedeapsa și urmările accidentului rutier între…
Partea civilă este persoana vătămată printr-o faptă provocatoare de prejudicii, care exercită acțiunea civilă conferită prin lege pentru repararea pagubei în cadrul procesului penal. Fapta provocatoare de prejudicii este acea acțiune prin care persoana în cauză comite un delict în urma căruia persoana afectată suferă daune morale și materiale. În…
Orice act medico-legal este o probă științifică în desfășurarea actului de justiție. Dintre actele medico-legale, Certificatul Medico-Legal este singurul care se obține la cererea persoanei interesate. Toate celelalte acte medico-legale se efectuează la cererea poliției, procuraturii sau judecătoriei. În procesul obținerii despăgubirilor de la asigurator, Certificatul Medico-Legal are un rol…
În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire, asigurătorul RCA este obligat să răspundă în scris, cu confirmare de primire, asiguratului sau părții solicitante, fie cu o ofertă de despăgubire justificată, fie cu motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de…
Deși o cerință principală a legii este ca aceasta să fie transparentă și accesibilă publicului larg, există nenumărate situații în care persoanele prejudiciate nu își cunosc drepturile sau pașii pe care trebuie să îi urmeze, pentru a își exercita aceste drepturi. Altfel fiind spus, victima unui accident rutier poate pierde…
Camelia Badea: Mai întâi, domnule judecător, în toate accidentele soldate cu victime se pretind despăgubiri? Cristi Danileț: Victimele unui accident soldat cu vătămări sau urmașii celor decedați în accidente de circulație întotdeauna pretind despăgubiri. De regulă, această solicitare se formulează în cadrul procesului penal deschis pentru tragerea la raspundere penală…

