Camelia Badea: Mai întâi, domnule judecător, în toate accidentele soldate cu victime se pretind despăgubiri?

Cristi Danileț: Victimele unui accident soldat cu vătămări sau urmașii celor decedați în accidente de circulație întotdeauna pretind despăgubiri. De regulă, această solicitare se formulează în cadrul procesului penal deschis pentru tragerea la raspundere penală a celui vinovat de accident.

Camelia Badea: Ce sunt daunele morale?

Cristi Danileț: Prejudiciile (daunele) produse ca urmare a unui accident pot fi materiale sau morale. Compensarea acestora se face de regulă prin acordarea unei sume de bani.

Despagubirile materiale reprezintă returnarea cheltuielilor făcute cu actiunile legate de vindecarea victimei care a supravietuit sau de decesul acesteia. Mă refer la cheltuieli cu medicii, cu medicamentele, cu preotul etc, în general tot ce ține de tratament și actul înmormântării, tot ceea ce se poate concretiza într-o chitanță care poate fi prezentată ca dovadă in instanță.

De asemenea, se pot pretinde cheltuieli cu bunurile distruse, de exemplu s-a distrus masina victimei în urma coliziunii autoturismelor, hainele acesteia, poate era ceva prețios în mașină, un laptop, sau în portbagaj. Deci este vorba despre tot ce are o aparență fizică, materială.

Tot despagubire materială se acordă, de exemplu, și atunci când copiii unui părinte decedat în accident sunt lipsiți de întreținere: instanța va stabili care e suma de bani pe care acel parinte o alocă în mod regulat copiilor săi și il va obliga pe autorul accidentului la plata unei rente până când copiii ies din starea de nevoie. Sau sa ne inchipuim ca o prezentatoare TV este desfigurată – probabil isi va pierde locul de muncă și acest lucru trebuie compensat de cel vinovat de producerea accidentului.

În cazul în care nu vorbim despre un decedat, ci despre un infirm pe viată, se are în vedere dacă suferința presupune un tratament continuu și se pretind în instanță sume pentru masaj, lenjerie, modificările necesare a fi aduse la apartament (cum ar fi cele pentru accesul căruțului pentru infirmi ori design special la baie), hrana specială și tratamentele necesare. Acestea se acordă după cum cere cel îndreptățit, fie ca o sumă globală, fie ca o rentă lunară. Evident, dacă în timp intervin și alte cheltuieli ca urmare a faptei, ele pot fi de asemenea pretinse, chiar ulterior finalizării procesului penal.

Cel mai sensibil aspect este însa modul în care se calculează despagubirile morale.

Ce reprezintă ele? În general vorbind, vin să compenseze acele aspecte numite de lege personale sau nepatrimoniale: intra aici atingerea adusă onoarei (de exemplu, ca urmare a insultarii unei persoane) sau reputației (de exemplu, ca urmare a unui articol denigrator în presă construit pe o acuzație nereală), atingerea adusă dreptului la imagine (de exemplu, ca urmare a publicării unor poze personale fără acordul celui fotografiat), sau suferința provocată în urma primirii unor lovituri, a suportării unei intervenții medicale sau a decesului unui apropiat.

În cazul accidentelor, în momentul în care a decedat o persoană care era tată într-o familie, este clar ca vor suferi în primul rând urmașii celui decedat. Pentru această suferință se poate cere o despagubire pentru daunele morale, adică plata unei sume de bani care să compenseze cumva – indiferent cât de cinic sună – dispariția celui drag.

Pe de altă parte, să presupunem că nu vorbim despre un decedat, ci despre un accidentat care rămâne paralizat la membrele inferioare, pe viață. Pentru tot restul vietii, acesta trebuie să se deplaseze într-un căruț. Compensarea între o viață normală pe care ar fi putut să o ducă și o viață anormală pe care va trebui (prejudiciul “de agrement”) să o ducă se poate acoperi bănește.

Camelia Badea: În cazul accidentelor de circulatie soldate cu deces, cine poate cere aceste despagubiri? Doar urmașii, asa cum ați spus mai devreme, sau și alți apropiați?

Cristi Danileț: Despagubirile pot fi cerute de orice persoană extrem de atașată de cel decedat. Sigur că vorbim în primul rând de urmași, soție, copii, eventual frații și părinții decedatului. Dar poate fi vorba și de alte persoane, cum ar fi logodnicul/concubinul sau persoanele întreținute în fapt de cel decedat si care nu ii erau rude, dar cu care se legase printr-un atașament profund.

Judecatorul trebuie să analizeze de la caz la caz cât de stransă era legătura între decedat și cel care se pretinde prejudiciat, inclusiv dacă locuiau și se întretineau împreună.

Camelia Badea: Ce se intamplă dacă cel vinovat de producerea accidentului este chiar victima, adică decedatul? Cine cui plăteste?

Cristi Danileț: Dacă este vina exclusivă a șoferului decedat, nu se acordă despagubiri. În unele cazuri se constată că accidentul s-a produs atât din vina șoferului decedat, cât și a celuilalt sofer implicat în coliziune. În acest caz, cel din urmă va fi obligat la depagubiri doar proporțional cu gradul său de vinovație.

Camelia Badea: Cum se stabilește valoarea despăgubirilor pentru daune morale?

Cristi Danileț: Nu avem nicio evidență statistică a valorii despăgubirilor acordate în Romania. Nici pentru vătămări, nici pentru decese produse prin accidente. Ce pot însă să constat este că judecătorii acordă totuși sume din ce in ce mai mari, ceea ce în opinia mea este firesc.

Vă spun drept că mie, ca judecator, îmi este greu sa apreciez suferința unei mame căreia îi moare copilul călcat pe trecerea de pietoni de un sofer băut sau suferința prin care trece tânăra soție lăsată acasă cu doi copii de vârstă frageda, în casa cu socrii, în timp ce soțul său este omorât într-o coliziune din cauza unui alt sofer.

După cum tot la fel de greu îmi este să apreciez, dacă vreți, rușinea pe care o îndura un profesor universitar înjurat în public de către un coleg sau cea resimtită de victima unui viol. Dar sunt obligat sa o fac, ținând seama de criteriile legale, dar și de opinia doctrinarilor, precum și de practica altor colegi de ai mei.

Pe de altă parte, trebuie să amintesc că potrivit unui studiu recent publicat pe site-ul Fondul de protecție a victimelor străzii, rezultă că, în practica din România dintre anii 2008-2010, cele mai mari sume de bani s-au acordat parinților (în medie echivalentul a 53 salarii medii pe economie), apoi în ordine soților supraviețuitori (37 salarii), urmează copiii minori (36 salarii), apoi cei majori (26 salarii) și în final frații/surorile (21 salarii).

Tot atât de adevarat este că în România este un adevarat carnagiu: acum câțiva ani eram pe locul doi în Europa la numărul de victime ale accidentelor de circulație.

Camelia Badea: Când și în ce mod intervin asiguratorii în urma unui accident de circulație?

Cristi Danileț: Conform legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, toți conducătorii auto sunt obligați să încheie contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejdicii produse prin accidente de vehicule (RCA). Și în orice proces penal generat de pagube materiale, vătămări sau decese produse ca urmare a unui accident de circulație este obligatoriu de introdus în cauză firma de asigurare care a eliberat polița. Dacă autoturismul nu este asigurat, se introduce în cauză Fondul de protecție a victimelor străzii.

Rostul lor este de a plăti despăgubirile la care va fi obligat cel vinovat de producerea accidentului. Sumele garantate de asigurator apar în contracte, dar de fapt acestea sunt niște formulare care nu pot fi negociate de conducătorii auto. De aceea, Comisia de supraveghere a asigurărilor a emis Ordinul nr. 14/2011 prin care, începand cu anul 2012, a stabilit o limită minimă pe care asiguratorul trebuie să o acorde: valoarea despăgubirilor este pentru pagube materiale 1 milion de euro, iar pentru vătămări și decese 5 milioane de euro – vorbim de prejudicii produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

Camelia Badea: Contează și valoarea asigurării?

Cristi Danileț: Da. Contează care este prima de asigurare pe care tu o plătești, pe cât timp te-ai asigurat, pentru ce tipuri de daune și care este valoarea maximă pe care societatea de asigurări se angajează să o plătească în cazul în care se produce riscul asigurat.

Prin urmare, dacă instanța îl găsește vinovat pe sofer, tot ce este până la acel plafon plătește asiguratorul, și tot ce depășește acest plafon plăteste exclusiv cel vinovat.

Camelia Badea: Și dacă șoferul vinovat nu are de unde plăti?

Cristi Danileț: Întotdeauna firma de asigurări este solvabilă. Dar ce se întamplă dacă șoferul trebuie să plătească și el pentru ca daunele sunt foarte mari? Dacă are venit, i se popreste venitul, dacă are bunuri, i se vând bunurile, iar dacă nu are nimic, asta este, nu poate fi executat – există un principiu în dreptul civil care spune că riscul obligației imposibil de executat îl suportă creditorul.

Camelia Badea: Deci nu se pune problema transformării, să zicem, în condamnare la inchisoare?

Cristi Danileț: Aceste despagubiri sunt de natură civilă. Dacă nu există posibilitatea achitarii lor, nu se poate transforma obligația de plată în închisoare. Pentru datorii civile sau neplata unor amenzi contraventionale, nu poti sa faci închisoare.

Dar să nu uităm că respectivul șofer, care nu a plătit daunele, are deja o condamnare penală, fiind găsit vinovat de producerea accidentului. Astfel că, dacă a primit o sancțiune a închisorii cu suspendarea executării și nu a plătit despăgubirile, instanța poate revoca suspendarea și trimite pe autor în penitenciar cu excepția cazului în care acesta dovedește că nu a avut posibilitatea de a se achita de datorie.

Camelia Badea: Revenind de la punctul de pornire. Cum evaluează un judecator ce despăgubiri să acorde pentru viețile pierdute într-un accident de circulație? Ce ia în considerare?

Cristi Danileț: Practica este diversă. E cunoscut de acum ca în chestiunea individualizării pedepsei instanțele au o practică diversa: pentru aceeași infracțiune comisă în împrejurări similare, e posibil ca într-o instanță să primești o pedeapsă și un alt infractor să primească o cu totul altă pedeapsă în alt județ, deși în ambele cazuri pedepsele se situează în limitele legale.

Acesta este un fenomen cu care se confruntă toate statele: legea conține marje de apreciere prea mari.

Unele state (SUA, Marea Britanie, Australia) au găsit soluția: întocmirea unor ghiduri prin analizarea practicii de la toate instantele, care oferă judecatorilor criterii concrete de aplicare a pedepsei.

Deși la noi au existat reticente pentru un astfel de sistem, un prim pas a fost făcut în urma cu doi ani cand ICCJ a adoptat un ghid de stabilire a pedepselor în cazul infracțiunilor de coruptie.

Tot astfel și în cazul infracțiunilor soldate cu vătămări sau, mai grav, cu decese. Legea spune limitele de pedeapsa – de exemplu, 2-7 ani pentru ucidere din culpă ca urmare a nerespectării regulilor de circulatie si 2-10 ani dacă a rezultat moartea a doua sau mai multe persoane. După ce judecatorul stabilește pedeapsa, trebuie să stabilească despăgubirile acordate celor îndreptățiți. Dar neexistând o practică unitară, nici avocații nu vor formula pretenții similare în cazuri identice.

Eu am avut procese privind un decedat în accident unde s-a pretins o sumă de 100.000 de lei daune morale și procese în care s-a pretins suma de 100.000 de euro. Sigur că judecătorii tin seama și de altfel sunt obligați să iși motiveze hotărârile indicând cum anume au ajuns la anumite sume și mai ales de ce au redus anumite pretenții: accidentul e cu un decedat sau cu mai mulți, există un urmaș sau mai mulți, a contribuit și victima la producerea accidentului sau nu, păgubitul pretinde mai mult sau pretinde mai putin etc.

Oricum, viata unui om nici nu poate fi estimată. Problema trebuie pusă în mod corect astfel: nu cât valorează viața cuiva, ci cât valoreaza suferința unui om ca urmare a pierderii cuiva apropiat. În acest domeniu, puterea de apreciere este foarte mare. Și, cum în acest gen de procese de regulă despăgubirea o plătește societatea de asigurări, așa se explică cresterea sumelor acordate în ultimii ani de către judecători.

Camelia Badea: Discuția noastră a pornit de la cazul Huidu. Mulți au spus: ‘Pentru 3 morți atât de puțin?’ Dumneavoastră ce parere aveți?

Cristi Danileț: Evident, contează în primul rând cât se cere – asta pentru că există o regulă potrivit căruia judecatorul nu poate da mai mult decât se cere.

Apoi, contează elementele concrete ale cazului pe care numai judecatorul cauzei le cunoaște și care deseori nu ajung la cunostința publicului. De aceea, eu nici nu mi-aș permite să spun că daunele acordate în cazul Huidu sunt prea mici sau prea mari, pentru că nu știu decât câteva informații generale din dosar care au apărut în presă.

Dar contează de la regula de circulație încălcată, despăgubirile eventual achitate deja, până la comportamentul autorului în timpul procesului.

Să știți că, în general, fiecare judecator se orientează și după practica instanței unde functionează sau a instanțelor de control judiciar din raza sa de competență. Mai consultăm carțile de pe piată, ne consultăm și colegii, dar aș putea spune că întotdeauna se acordă daune mai mici decât se cer.

Asta e o regulă nescrisă. De aceea, veți întâlni des situații în care avocații sfătuiesc victima ‘Hai să cerem mai mult ca judecatorul ne dă mai puțin’.

Camelia Badea: Cât de mult contează notorietatea celui care a comis accidentul? De obicei, este în favoarea sau în defavoarea lui?

Cristi Danileț: Mai deloc. Însă, de regulă, o persoană cu notorietate este și o persoană cu o poziție socială mai bună și, deci, cu avere. Acest lucru le permite urmașilor victimei să ceară daune mai mari.

Fiind vorba despre o persoană publică, deja sunt mai multe informații în legatură cu averea ei, starea materială, și atunci se va cere mai mult decât în cazul unei persoane fară aceasta notorietate.

Însă judecatorul nu poate gândi acest element ca unul în favoarea sau în devafoarea autorului sau a victimei ori urmașilor acestora: mă gandesc că suferința produsă copilului celui decedat este aceeași indiferent că autorul e un miliardar sau un pauper. Judecătorul trebuie doar să aprecieze care sunt condițiile cele mai bune în care se poate asigura repararea prejudiciului produs – fie el de natură materială, fie de natură morală.

Text preluat de pe: https://www.juridice.ro/251071/interviu-cristi-danilet-despre-accidente-de-circulatie-si-despagubiri.html

Adresă:

Str. Grigore Alexandrescu, nr. 67, Sector 1, București, 010623

Telefon:

031.420.39.93 / 0725-125.125

E-Mail:

contact@birouleuropean.ro