Plângerea este modalitatea persoanei vătămate de a sesiza organele competente despre o vătămare provocată printr-o infracțiune.
În cazul în care legea prevede acest lucru, conform art. 295 Cod Procedură Penală, pentru a se pune în mișcare acțiunea penală, este necesară depunerea unei plângeri prealabile în termen de 3 luni de când persoana vătămată a aflat de săvârșirea faptei.
În ceea ce privește vătămarea corporală din culpă, provocat prin accident rutier, conform art. 196 alin. (6), este necesară o astfel de plângere prealabilă înaintată de persoana vătămată, pentru a putea atrage răspunderea penală a făptuitorului pentru infracțiunea săvârșită.
În urma plângerii prealabile, procurorul poate dispune punerea în mișcare a acțiunii penale față de făptuitor, în cursul urmăririi penale, în conformitate cu art. 309 Cod Procedură Penală, prin ordonanță. Trebuie menționat faptul că plângerea prealabilă nu este singura condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspect. Astfel, în cazul în care condițiile infracțiunii, prevăzute de art. 196 Cod Penal nu sunt îndeplinite, dosarul penal se va clasa.
De adus în vedere este importanța majoră pe care actul medico-legal îl are în dosarul penal și legătura directă pe care legea o creează cu plângerea prealabilă.
Pe de o parte, în cazul în care gravitatea leziunilor suferite în urma accidentului rutier sunt apreciate de medicul legist la un număr care este mai mic de 90 de zile, fapta nu îndeplinește condițiile unei infracțiuni, plângerea prealabilă, izolat, nu poate conduce la punerea în mișcare a acțiunii penale de către procuror.
Cu toate acestea, chiar dacă numărul de zile de îngrijiri medicale apreciat de medicul legist este mai mic de 90 de zile, există situații prevăzute de legea penală care conduc la atragerea răspunderii penale a șoferului vinovat, sub condiția depunerii plângerii prealabile de către persoana vătămată:
- dacă a condus autovehiculul „sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune”, conform art. 196 alin.(1) Cod Penal;
- dacă prin vătămare a intervenit vreuna dintre următoarele consecințe:
- a) o infirmitate;
- b) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
- c) avortul;
- d) punerea în primejdie a vieţii persoanei.
Pe de altă parte, dacă actul medico-legal concluzionează leziunile suferite ca necesitând un număr de cel puțin 90 de zile de îngrijiri medicale, plângerea prealabilă este singura condiție suplimentară necesară pentru a putea fi atrasă răspunderea penală a făptuitorului.
Foarte important de precizat este că, oricare dintre situațiile enunțate ar fi valabile, culpa în producerea accidentului rutier nu trebuie să aparțină doar persoanei vătămate. În acest caz, nu se întrunesc condițiile în ceea ce privește vinovăția șoferului autovehiculului.
În situația în care este cercetată infracțiunea de ucidere din culpă, ca urmare a producerii unui eveniment rutier, nu este necesară plângerea prealabilă, organele de cercetare penală având obligația de a se sesiza din oficiu cu privire la faptă.
O altă legătură importantă care poate fi extrasă din prevederile legislative, este cea dintre plângerea prealabilă și constituirea ca parte civilă.
Este de adus în vedere o diferențiere care accentuează importanța plângerii penale. În cazul uciderii din culpă, constituirea ca parte civilă, în vederea exercitării acțiunii civile în procesul penal, în care sunt întrunite condițiile unei infracțiuni, nu este supusă niciunei condiții, întrucât punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează din oficiu. În schimb, în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, chiar dacă trăsăturile infracțiunii sunt întrunite, nu poate lua naștere un proces penal și astfel persoana vătămată nu se poate constitui ca parte civilă, dacă nu a fost depusă plângerea prealabilă, conform legii.
Având în vedere considerentele expuse, se poate concluziona faptul că legea, în funcție de gravitatea atingerii aduse dreptului persoanei vătămate, însărcinează fie organele de cercetare penală în sesizarea asupra faptei, fie chiar persoana vătămată, pentru a putea avea libertatea asupra necesității de a fi sau nu tras la răspundere penală făptuitorul, în raport cu vătămarea suferită.
Antonia Maria Ștefănescu – Consilier Juridic