Biroul European de Reprezentare a semnat un contract de mandat cu un motociclist bucureștean în vârstă de 61 de ani, care a primit aproape 30.000 de euro de la Administrația Străzilor București în urma unui accident în centrul Capitalei. Motociclistul a fost lovit de o mașină care nu i-a acordat prioritate din cauza lipsei unui indicator în zonă. După 80 de zile de tratament și ani de procese, instanța a decis că Administrația Străzilor trebuie să-i plătească despăgubiri, iar decizia este definitivă.
Daniel Podlovski, respectând regulile de circulație, a fost lovit de o mașină care trebuia să-i acorde prioritate, conform regulilor intersecției. Motociclistul și șoferul au dovedit în instanță că accidentul a survenit din lipsa indicatorului „cedează trecerea”.
Biroul European de Reprezentare, având un contract de mandat cu victima, a încercat să negocieze cu Administrația Străzilor, însă fără succes. Ca firmă, Biroul European de Reprezentare s-a obligat să suporte toate cheltuielile pentru a merge cu dosarul mai departe. Un avocat a mers în instanță, iar societatea Biroul European de Reprezentare l-a susținut până la final.
Instanța a decis că motociclistul merită despăgubiri de la Administrația Străzilor.