fbpx

Ne-a îngrozit pe toți tragicul accident din data de 05.10.2019 din Ialomița, unde 10 persoane și-au pierdut viața și alte 7 victime au suferit diverse traumatisme. O tară întreagă a deplâns soarta acestor oameni și tragedia familiilor lor.

Dar ce să vezi, ”solidaritatea asiguratorului” cu aceste familii are o “cheie”.

Prezentăm mai jos parte din comunicat:

În astfel de situaţii, menirea noastră este de a acorda compensaţii financiare victimelor accidentelor rutiere, sperând să uşurăm un pic din povara acestor momente grele prin care trec cei implicaţi. Ne vom îndeplini toate obligaţiile asumate prin contractul de asigurare, în conformitate cu legea care guvernează asigurarea pentru Răspunderea Civilă Auto (RCA)„, declară City Insurance, în comunicat.

De ce abia acum asistam la prima declarație publică a unui asigurator cu privire la despagubirile care trebuie achitate victimelor? E lesne de inteles dacă citesti printre randuri: iși asumă plata în cuantum maxim de 6.070.000 eur (maximul din lege prevazut in caz de accident/eveniment) pentru urmașii celor 10 decedați (care pot fi în număr de peste 40 de persoane) și pentru cele 7 victime supravietuitoare.

La un calcul simplu City Insurance ar trebui sa plateasca o medie un maxim  de 150.000 euro pentru un urmaș/victimă. Doar că noi stim foarte bine din practică, că sunt hotărâri ale instantelor care au acordat peste 1 milion de euro pentru câte o victimă, sau chiar urmaș. Făcând calculul mai departe, dacă nu era plafonat de lege maximul despagubirilor, City Insurance ar fi trebuit să platească mult peste 30 de milioane de euro pentru acest accident.

Întrebarea care se naște: oare e corectă această plafonare? Pe când o practică unitară în acest domeniu? Cine stabileste valoarea vieții unor bieți oameni?

Adresă:

Str. Grigore Alexandrescu, nr. 67, Sector 1, București, 010623

Telefon:

031.420.39.93 / 0725-125.125

E-Mail:

contact@birouleuropean.ro